La Aiud a luat nastere Asociatia “Bunici si Nepoti”

De curand “peisajul” ONG al judetului Alba s-a imbogatit prin aparitia Asociatiei “Bunici si Nepoti” cu sediul in Sat Sancrai, Municipiul Aiud.

Organizatia a luat fiinta ca urmare a unui proiect coordonat de Radu Calin. Alaturi de acesta un rol major in desfasurarea activitatii ONG-ului il va avea Nenciu Vasile Constantin, cel care a fost consilierul pe probleme sociale al primarului din Piatra Neamt.

Asociatia isi propune sa acorde consiliere, asistenta de scurta si lunga durata prin mijloace specifice, persoanelor aflate in stare de dificultate sau in stare de risc social, isi propune dezvoltarea unor proiecte care sa aiba drept obiective informarea corecta a populatiei si crearea unui climat favorizant pentru promovarea includerii sociale a categoriei de persoane defavorizate.

Radu Calin a declarat pentru stirialba.ro: Asociatia “Bunici si Nepoti” este un proiect generos care isi propune sa dezvolte programe care sa vina in sprijinul celor in varsta si nu numai.

Ii astept alaturi de noi pe toti cei care cred ca implicarea in viata comunitatii genereaza schimbarea pe care o asteptam de ceva vreme.

Vezi si pe: stirialba.ro

Lasa un comentariu